buze aftoase îmi desenează ceruri
tu scrii cu ace înroșite în râul de sânge
poeme pe umărul rotund unde
îmi adorm puii
îi stropesc înspre dimineața
cu icnete prelungi
înfundate în hohote
ascund zilele în nopți și
nopțile în lună plină
văd fețele sfinților balansând candele aprinse
ard clipe și adună fire de nisip în
cupe de argint ne fac semne că a mai trecut o vară
s-a prelins prin zidul cu fulgi cenușii
sorb gustul mărului verde
ca pe un semn de întrebare
omul bun este cea mai tristă amintiri îmi zic
intonând un cântec despre umbra ta
mă dau de trei ori peste cap și mă
încurc printre culorile curcubeului
aș vrea să mă iubești așa ca la început îi spun copilului de
atunci de
demult
când se aprindea liliacul
peste sufletul meu
și te așteptam
până la capătul timpul
ascunsă înapoia zidului de cuvinte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu