Ion Lazar da Coza: Barbut

erai doar amintirile tale când ne-am întâlnit
eu coboram dintr-un viitor
incert
dintr-odată
inima a reuşit
să-şi vorbească fără translator
să se vadă fără oglindă
nici măcar nu-şi făcea freza –
era frumoasă aşa cum era…
precum Rimbaud cu mâinile-nfipte în buzunarele rupte ale paltonului
a început să hoinărească
din speluncă în speluncă
și să-şi joace
inexistenţa la barbut
poate că de data aceasta
pierde

 

(Ion Lazar da Coza va rămâne veșnic în inimile noiastre)