Ionuț-Tiberiu Balan: unde ești

cînd umbra mea
nici pragul nu-l mai trece
iar ochii mei atîrnă la fereastră
și brațul cade lîngă coaste rece
și palma mea devine mai albastră
unde ești
în nebunia tristului infern
cînd demonii în față-ngenunchează
iar cai sub biciul nopților nechează
și numai eu prin haos te mai chem
unde ești
cînd poezia zace spînzurată
și fiecare vers e tot mai greu
își taie gîtu'-n cameră uitată
o poezie-n prag de dumnezeu
unde ești
acum cînd toate-n jur
se frîng prin viață
și nimic nu va mai fi din nou
port în frunte strigătul-ecou
și ceva în ochii mei îngheață