Nu mai-e mult și umbre vor urca
peste umerii mei verzi întunecimi
din neștiutele-mi sărate adâncimi
devălmășii de alge și sidefii scoici
unele trăind marea sau nemurirea
lacrimii perlate înecând iole albe la
tâmplă-mi amarate gutui pe valuri
Omenește-mă deci Doamne la soroc
cu-o moarte lină trezire în uitata-mi
iubire dă-mi-o mie ca drept răsplată
înfiorându-mă Și nu mă duce-n locul
cu verdeață ci risipește-mă alene prin
merindele Tale să culeg fetia fierbinte
a Cuvântului să-i aud arzând în friguri
silabele sale și-am să Te iert în noapte
învățând rușinat iar cumințenia țărânei
Așadar îndeasă-mi Doamne în traistă
tainul de soarte dar lasă-mi nestins pe
rugul îndoielilor jarul rostirii caldă vatră
în iarna tăceri Tale de atunci și până azi
Grație impecabilei logici a absurdului în
alveola timpului cineva mă va clona sigur
Ultimul truc menit doar celui ce-a păstrat
visele tuturor nescrise cărări până la capăt!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu