Ramona Müller: Asta este România!

Ora 18:00
În aer pluteau nori de gaze, nu ştiam de unde veneau.
Am pornit în faţă şi am ajuns la câţiva metri de cordonul de
jandarmi. În spatele cordonului se găseau dubele de jandarmi
şi jandarmii seniori în grupuri mici. Din când în când veneau
să mai dea cu gaz, deşi nimeni nu se apropiase de cordon.
Probabil asta a fost tactica prin care au încercat să ne
risipească. Dar ne-am pus steagurile la gură şi am rămas pe
poziţii. În mijlocul mulţimii, cocoţat pe o dubă albă, un bărbat
striga cu glasul răguşit nemulţumirile noastre. Din când în
când mai ceda microfonul tinerilor veniţi din diaspora să îşi
spună povestea.
Ora 18:30
Nu ştiu când şi cum cordonul a ajuns mai aproape.
Mulţimea din jur parcă se îngroşase. NU mai eram câţiva,
aproape nu mai ştiam unde sunt. Eram om lângă om, la
propriu. Atunci au venit gazele, puf după puf...au început să
mă usture ochii, să respir cu greutate. Am vrut să dăm
înapoi, dar mulţimea ne împingea în faţă. Am vrut să fac un
live pe Facebook, dar nu am reuşit din cauza lipsei reţelei.
Am ieșit din Dreptunghiul albastru. Am încercat
împreună cu Andrei să găsim grupul. Deja la Girafă era o
mulțime compactă. Am găsit-o pe doamna Jeni și i-am spus
că noi ne ducem spre Muzeul Țăranului. Simțeam nevoia să
ies din mulțime. Andrei a plecat cu Ionuț spre locul unde
cordonul jandarmilor se împinsese în oameni si prinsese
câțiva în ambuscada creată. Atunci a început coșmarul. Eram
separați și încercam să îl sun și nu reuseam, rețelele de
telefonie fiind bruiate îngrozitor. Ioana era cu mine. I-am zis
că noi trebuie să plecăm. A doua zi aveam avion spre Paris si
nu aveam bagajul făcut. Era in jur de ora 21. Într-un târziu,
mi s-a părut o veșnicie, au apărut Ionuț și Andrei. Am mers
spre grupul nostru ca să le spunem că plecăm și faptul că
Ioana ne însoțea. Atunci tocmai fusesem anunțați că metroul
nu mai oprea la Victoriei. Circula fără oprire în stație.
Trebuia să ajungem în zona Bucur Obor, unde parcasem
mașinile la sosire. Am decis să o luăm pe jos spre Gara de
Nord. Veneau cu sutele oameni de toate vârstele, un fluviu
colorat și gălăgios de studenți, părinți cu copii,
pensionari...ne țineam de mână să nu fim luați de val și
grăbeam pasul. Abia aproape de Gara de Nord eram mai
liberi. Am coborât la metrou…cred că era deja 21.45. Am
ajuns la Bucur Obor, apoi la primul Peco din Colentina. ora
22.30... am luat o cafea la Peco, si am început să ascultăm la
radio... era un haos total.
Jandarmeria, deja făcuse prima intervenție în
forță...salvările preluau victimele de la miting. Frecventa lor
era accelerată de numărul răniților. Tot drumul până la
Buzău am stat cu radioul deschis ascultând stirile din piață.
Odată ajunși acasă, am deschis televizorul și am descoperit
că singura tveleviziune care a descris realitate de la miting, a
fost chiar Realitatea Tv. Imaginile ne-au îngrozit la propriu.
Oamenii erau loviți și împinși, norii de gaz plutind deasupra
mulțimii. Tunurile de apă ținteau o mulțime din ce în ce mai
puțin numeroasă. Imagini cutremurătoare, imagini de o
violență ieșită din comun, care și-au pus amprenta pe sufletele
tuturor celor care am participat."

( Din volumul Romănii de 10 ### AUGUST, Ed. GRINTA, 2019)