Atila Racz:Versuri, Versuri, Versuri...

Versurile 

Sunt rugăciunile pe care
Le rostesc seara
când nu ești aproape
Pe care le îngân
În tăcere
Când simt că te îndepărtezi
Înspre toamnă
Când frunzele curg pe râuri
Ce coboară din munte năvalnic
Când
Cad ploile-n brume
iar
Geamurile se îmbracă
În dantelate închipuiri
Tu ca
Versul ce te îmbracă
Înspre iarnă
Cu argintate cuvinte
Aduse de ger
Vezi
Îmi aduc încă aminte
Versuri aduse de oameni
Pe limbă
Versuri plutind ca fulgii de nea
Peste copilul adus
Din flori timpurii.

Copilul

O să faci din mine-un copil

O să

Te țin de fustă

Să nu te pierd

Îți învăț cuvintele

Conturul buzelor

Și mai ales ochii

Din când în când

O să-ți fie dor de singurătate

Prin umbra ta trec zilele

De odinioară

Liniștea primăverilor

Bucuria de a trăi

Cum treci prin grădina

Cu frezii

Și lași în urme gândul

Plecării

N-o să te uit

Da

Voi rămâne copilul

Care învață viața

Când timpul nu are margini

Când iubirea

Se întoarce

La început.

Poveste

Vine în fiecare seară
Închide obloanele
Trage perdelele
Stinge lampa
Așa cum visarea
Mi se strecoară în suflet
Îmi ia din negrele gânduri
Și le preface-n îngeri
Ia din ziua de astăzi
Clipele bune
Și le duce-n mâine
Mi-e așa de dragă
Limba ta îmi spune
Limba în care te naști
Limba în care crești
Ca-ntr-o poveste
O poveste
Pe care nu vrei
S-o sfârșești niciodată.