Carmen Pasat: de dragoste

Împiedicându-mă
de surâsul tău moale,
mi-e atât de bine dimineața
când te sorb în cafeaua
aburind a așteptare
încât,
îmi adun sub pleoape
o șansă a păcatului
la care doar tu
poți fi pâlpâirea iertării…
*
Atunci când înverzesc mângâierile
înmuiate de ploaie
pe coapsele fierbinți
ca lava unui vulcan,
iar clipa încărcată de șoapte
se topește în noi începuturi
precum pașii unui pelegrin însetat
ce caută fântâna izbăvitoare,
răsare soarele!