Constanta Popescu: Cuvinte târzii

Ah, cât aș fugi de cuvintele astea
târzii,
care-mi obturează privirea
și mi se agață de urechi,
podoabe zornăitoare, fără efecte
tandre...
le-aș decupa din poezia sorții
și răsturnată clepsidra,
ai mai avea privilegiul
să te miri și să le-admiri
și acceptându-le,
să mă iubești târziu
și fără rost.
Doar știi, sunt părți din mine
și nu le pot vopsi, decolora
sau arde...
se trec ușor cu privirea,
spre alte zări, din altă soartă,
în care nu devenisem femeie
și mister...