Pe gardul toamnei, parc-a-nflorit un zâmbet
Cu trup de dor, clipita spală umbre
Eu mă târăsc în zborurile sumbre
Asemeni păsării ce șchioapătă în umblet.
Tu mă iubești cu punct și de la capăt
Și fără întrebări îmi dai răspunsuri,
O altă toamnă curge în apusuri
Și -un gând fără rostire parcă scapăt...
În cântecul luminii, peste veacuri,
Va trece trenul nostru printr-o gară.
Ne vom opri o clipă, și-ntr-o doară
Ne vom privi adânc, spunând doar fleacuri.
Apoi, tristeți îmbătrânite în iluzii
Vor umple golul tot al rătăcirii
Și-n lacrima de sânge a iubirii
Ne-om vindeca de noi, doar cu perfuzii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu