Îmi aţipesc toţi greierii în sân
robiţi de taină şi de molcom cântec
e prea rotund prezentul să-l amân
şi să-mi alung simţirile din pântec.
.
Să nasc aş vrea, din dragoste plămadă
Hyperioni strălucitori, fecunzi
nemuritori când anii stau să-mi cadă
hlamidă peste umerii plăpânzi.
.
Şi ascultând al timpului meu bucium
să dăruiesc, statornică, supusă,
Lăuntrica mea cumpănă de zbucium
de mreaja apei să mă las sedusă.
.
Şi limpezind veşmântul cu lavanda
sărată din ţărâna obrindită
vreau unei mănăstiri să-i fiu ofranda
ca Ana lui Manole înzidită…
PREȚUL NEMURIRII
Cobori din vis ca din străveche rună
cum ochiul de Luceafăr luminează
întreagă bolta de simţire trează
şi lauri veşnici fruntea-ţi încunună.
.
Străbaţi genune şi te-ntrupi aieve
cutreierând adâncuri răcoroase
şi te-nsoţesc ondine luminoase
născute chiar dintr-ale apei seve.
.
Se risipesc în urmă tulburi, nouri
şi zvonuri de daimonic frig – hlamidă
desăvârşesc privirea ta lividă
şi blânde se aud pe rând, ecouri;
.
Te rătăceşti fecund în somnul Firii
străluminând o lume fără seamăn
alături de Hyperionul geamăn
născând u vis cu preţul nemuririi.
Desculţ – aleargă slobod, mă tot visez oprindu-l.
Cândva, ademenită, nutream să mă strecor
şi marginea să-i aflu întocmai presimţindu-l.
.
Ca un aluat năvalnic dospeşte-n mine Timpul
şi nu mă-ncumet încă să-l torn în forme noi;
să mă găsească nudă, cu braţele desculţe
mlădiţă fără aripi, copac fără altoi…
.
Şi tot mai desfrunzită de-atâta râs în flăcări
ciopli-voi pe-ndelete secunda – lemn de rug –
la judecata dreaptă să-mi car în spate morţii
şi ca o stea polară să mă cufund în Crug…
până lacrima se zvântă.
.
Ia tăcerea şi o tace
lacrima când nu-ţi dă pace;
.
Ţipătul durerii-l ţipă
lacrima când se-nfiripă.
.
Ia o ciutură şi-o varsă
lacrima când este arsă,
.
cu zăpadă albă ninge
până lacrima se stinge.
.
Scurge-ţi ochiul de albeaţă
până lacrima îngheaţă.
.
Ia un vis şi-l răstigneşte
până sângele ţâşneşte.
.
Ia o lacrimă şi-o plânge
până lacrima dă-n sânge
.
cu Isus pe cruce suie
sângele să-l baţi n cuie….
cum ochiul de Luceafăr luminează
întreagă bolta de simţire trează
şi lauri veşnici fruntea-ţi încunună.
.
Străbaţi genune şi te-ntrupi aieve
cutreierând adâncuri răcoroase
şi te-nsoţesc ondine luminoase
născute chiar dintr-ale apei seve.
.
Se risipesc în urmă tulburi, nouri
şi zvonuri de daimonic frig – hlamidă
desăvârşesc privirea ta lividă
şi blânde se aud pe rând, ecouri;
.
Te rătăceşti fecund în somnul Firii
străluminând o lume fără seamăn
alături de Hyperionul geamăn
născând u vis cu preţul nemuririi.
RÂS ÎN FLĂCĂRI
Mai viu ca niciodată e timpu-n al meu trup;Desculţ – aleargă slobod, mă tot visez oprindu-l.
Cândva, ademenită, nutream să mă strecor
şi marginea să-i aflu întocmai presimţindu-l.
.
Ca un aluat năvalnic dospeşte-n mine Timpul
şi nu mă-ncumet încă să-l torn în forme noi;
să mă găsească nudă, cu braţele desculţe
mlădiţă fără aripi, copac fără altoi…
.
Şi tot mai desfrunzită de-atâta râs în flăcări
ciopli-voi pe-ndelete secunda – lemn de rug –
la judecata dreaptă să-mi car în spate morţii
şi ca o stea polară să mă cufund în Crug…
PÂNĂ LACRIMA DĂ-N SÂNGE
Ia cuvântul şi-l cuvântăpână lacrima se zvântă.
.
Ia tăcerea şi o tace
lacrima când nu-ţi dă pace;
.
Ţipătul durerii-l ţipă
lacrima când se-nfiripă.
.
Ia o ciutură şi-o varsă
lacrima când este arsă,
.
cu zăpadă albă ninge
până lacrima se stinge.
.
Scurge-ţi ochiul de albeaţă
până lacrima îngheaţă.
.
Ia un vis şi-l răstigneşte
până sângele ţâşneşte.
.
Ia o lacrimă şi-o plânge
până lacrima dă-n sânge
.
cu Isus pe cruce suie
sângele să-l baţi n cuie….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu