George Adrian Popescu: Cina cea de taină

cea mai de taină lucrare nu este o foame
pe care cineva să o împartă
în taină
unor năluci de sâmbătă seara
îmi zise el care avea formă de sabie și tăia
văzduhul
cea mai întinsă și mai fără să înceapă
cunoaștere
nu este atingerea de sunet
nici surpriza de a te lumina cu ai fiecăruia ochi
trecuți prin neliniște
sau prin iarbă
îmi zise cu grabă de desfrâu al zilei
zeul cu palmele arse de cai și de câini
cea mai sigură întrebare nu este despre ou
și despre găină
ori despre cum se sprijină umerii unui atlant
de aerul gol
mai spuse el cu brațele întinse spre nașterea generală
a nimănuia
tu mă asculți tu ești tot ce nu se poate
în fierea ascuțită a nemuririi
tu
îmi spuse el aproape strigând
aproape lăcrimând
aproape om
ești închipuirea de furie care nu moare
nici măcar în secunda slujbei
tu afurisitule să te cuprindă inima
pe întindere și atât
în raza ta care pare imparțială
chiar și la cina de taină a unui vis
tu care te visezi și te naști din dragoste
mai mult decât cerul
tu ești
restul sunt nume de cuvinte
îmi zise domnul nașterii mele care îmi semăna