Administrator: Camelia Boț
Sincere Felicitări și din partea Revistei Extemporal liric!
locul - l -
Coperta minții mele
De-atâta praf ce se așterne-n ceață...
O bat în cuie însă n-am putere,
Să scot din ea, poveștile de viață!
Eu pas cu pas i-am oferit ca hrană,
Istorii și romanțe și nuvele.
Apoi am transformat-o în icoană,
Căci mi-este dătătoare de putere.
Când am privit întâia oară zarea,
M-am minunat la cât de mare-i zestrea...
Apoi cu dor am traversat și marea,
Să-i aflu adâncimea și povestea.
Dar anii trec și cartea minții mele,
Îmbătrînește tot la fel ca mine;
În ea e scris și zborul către stele,
Și clipele lăsate în ruine!
Căci dincolo de orice -nvățătură
Nu-i carte pe acest pământ mai mare...
Decât o minte plină de cultură,
Cu care să formezi o evaluare!
Locul - II -
Ana Vacarasu
Cu cartea-n mână
Ca un țăran destoinic, pe câmp, la semănat,
Din casa părintească ce m-a văzut mergând,
Cât îmi creștea aripa, cuvânt după cuvânt.
Și-am colindat, tăcută, pe căi necunoscute,
Prin frumuseți furate din lumi nemaivăzute,
Purtată între fraze,-n chemări către mistere,
Tor căutând cărarea ascunsă printre ele.
Și-mi era drumul carte, și-mi era bucurie,
Căci eu sorbeam cuvântul ca pe o apă vie,
Trăiam printre iluzii culese de nebuni,
Pierdută printre aștri, de marți și până luni.
Și-mi tot creștea aripa, hrănită de cuvinte,
Care-și mutau în mine tot dorul fără minte,
Iar frazele, ca drogul mi s-au băgat în sânge,
Cu drama lor născută din râsul care plânge.
Și-am făcut o frăție, cu cei ce-au adunat
Recoltă de luceferi, s-o pună la iernat,
Cu cei ce culeg vise din ceruri, dintre stele,
Apoi le scriu în carte, și mor încet, prin ele.
Locul - III -
Fereastră spre lumină
Scară nevăzută ce urci spre viitor.
De ești mărunțică, sau de ești mai mare,
Ne înveți de mici, cum e firescul zbor.
Și ai devenit o ușă spre credință,
Spre iubire și spre cinste, spre înalt.
Vălul de-ntuneric, cu buna ta voință,
În ani de-ncercări, ni l-ai ridicat.
Carte minunată, comoară negăsită,
Miile de pagini, pe rând ne-ai descifrat.
Iar povestea ta, de mulți necitită,
În volume mari, în ani, s-a adunat.
Carte fascinantă, plină de mistere,
Tu atâtea lucrui, între rânduri ai!
Chiar de astăzi noi, nu-ndrăznim a cere,
Când avem nevoie, câte-un strop ne dai.
Și ne dai lumina pe care n-am avut-o,
Soarele ce ne-a lipsit atât,
Ne arăți cărarea, pe care n-am știut-o,
S-o descoperim, din zi în zi, mai mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu