Marian Maliciu: Sunetul plângerii

Privește, Doamne! Tot pământul plânge,
Iar Cerul Tău, ascuns de ceață, lasă
Zidirea Ta sub lacrimi mari ce-apasă
Poporu-ntreg ce-ncet acum se frânge

Sub greu potop ce rupe gard și casă
Și drum și pod în calea sa distruge,
Iar vieți cu mii prin virus pier în sânge
Și lasă-n urmă doar săracă masă...

Permis-ai celui rău s-aleagă calea
Prin care toți pierduți de-a Ta credință
Să plâng-acum, cuprinși de toată jalea.

Iertați să fie toți cu-a Ta sentință,
De s-au smerit și plâng pe toată valea
Spre a-și spăla trădarea prin căință!

Rondelul tristei veri 

Se pleacă-adânc către pământ
Tulpini de flori și lan de grâu,
Ce-și plâng frumosul lor veșmânt
Căzut spre poale de sub brâu.

Par despletite în frământ
De parcă-ar fi în plin desfrâu.
Așa se pleacă la pământ
Tulpini de flori și lan de grâu...

Le-apasă grindina-n mormânt
Și vânt le rupe, n-are frâu,
Ioar ploaia le tot duce-n râu,
Puhoi de apă greu de-nfrânt...

Ce-mbibă-n goană sfânt pământ.