Constanta Popescu: Conectarea cu mine

Au mai îmbătrânit niște cuvinte,
nimicul mi se așază pe preșul de la ușă,
un musafir cunoscut,
nu se dă dus de frig, de tuse
și de toamna din mine...
mai vorbim despre ce a fost acum un anotimp,
despre durerile de oase,
de poezia de pe masă...s-a cam răcit,
ar trebui încălzită tandrețea
și lipit zâmbetul pe tocul ușii...
poate mai pot deschide niște așteptări,
mai coasem pe la tiv melodia aceea
demodată, doar pentru că au apărut altele,
colorate strident ca să-ți abată
gândurile și pașii.
Uneori mai privesc oglinda,
e neclară privirea, a fost ștearsă
doar cu tăcerea din lacrimă,
cu liniștea dinspre iarnă,
când toate
devin ca la începutul lumii,
așteptări pentru începuturi
și să dau drumul visului,
câinele meu de pază,
care mă ține departe de somn.