Radu-Andrei Popa: Călătorie

din lutul ei mi-am făcut o galaxie
supraviețuiam sorbind spațiul dintre coaste
vedeam prin el octombrie și o inimă bătând
cumva
sunetele se subțiau până la un fluierat nomad
printr-o pădure de sentimente
din lutul ei am migrat către viață
am în spinare fiecare declarație de dragoste pictată pe cer
pe coapse pe urechi pe buze
pe ochii care priveau răsăritul sorbind din cafea
și marea era un zbucium plin cu vise
am în spinare toți pixelii din pozele ei
alea în care râdea zâmbind printre flori
alea în care plângea odată cu ploaia
alea în care pășea fluierând
printr-o pădure de sentimente
aici și acum
lumea e o planetă infertilă
în care soarele a rămas fără galaxie și fără planete
în care sunetele devin tăceri
în care declarațiile de dragoste se pictează doar pe foi
în care pixelii colorează oameni necunoscuți
și lutul ei a devenit doar un praf
printr-o pădure de sentimente