să nu mai vii ca ieri, ca joi
de prin pădurile de cetini
şi eu să îţi pictez apoi
incendiarii umeri goi
să nu mai vii din ape grele
plutind pe filiforme frezii
şi eu să te culeg din stele
solarul prea întreg amiezii
să nu mai vii ca joi,
ca ieri
să vii ca mâine şi ca vineri
un trup prin trupul roi
de miere şi albine
să vii din zile sparte
tu...descifrând aldine
între iubiri şi moarte
...să vii ca Marte!
cuiburi de nori
mai simplu mi-ai fi
printre grote de nori
decât în aceste
revoluţii terestre
să-ţi pictez uneori
pe ziduri de aburi
poezii
în silabe rupestre
mai simplu ai cânta
din aripi
ca din clape
mi-ai urca liniştea
plutitoare
pe altfel de ape
şi iubind
le-ai aduce curate
în pleoape
mai simplu vei şti
cât mai sus levitând
peste jonglerii
pământene
să mă afli
în cuiburi
de aer şi gând
citron de toamnă
transfugi ne iubeam
prin paturile reci
compuneai un noiembrie
în galben exagerat
şi ne-am iubi
dacă pe Marte
ar răsări urme oarbe
să devenim
fostul tânăr pământ
dar noi umblăm
doni quijoţi
pe tărâmuri interzise
călărim cai sfielnici
spre marile goluri solare
acum e noiembrie
luna noastră de miere
în al doilea mijloc
tropăim revărsarea
acestei acre anestezii
suntem o deltă inelară şi lentă
a cerului stins
alors adieu
am vrut să te chem
în călătoria lanţurilor până departe
dincolo de hotarul lupilor albi singuratici
am vrut să m-auzi
pe claviatura crivăţelor de lumină
spre notele care abia mai seamănă cu soarele
am vrut să mă vezi
până în ochiul arsurii de pasăre albă
odihnind freamătul rătăcirilor tale
şi am vrut
imperfectă şi rea să te doară
tot acest univers ca rană a mea
tu
mi-ai scrijelat umărul cu un plâns
Cristina Ștefan- Lumea de rezervă, ArtBook, 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu