Firoiu Cristina - Maria: Să port verde mângâiat

(variante vinovate)

Știi tu, oare, că nu ai iubit deloc?

Că patima cuvântului tău dezbrăcat în fața
Atâtor rătăciți
Arată lipsa celui mai mare sentiment
Plin de nervi, ocară, dor, patimă, dulce ori amar?
Eu mă pot lăsa batjocorit de toți și toate
Pentru că am gustat cu poftă grea
Și foame definitivă
Tot ce nu ai putut... tu contempla... măcar ...
În dezordinea gesturilor tale!
Trece așa ...
Un dor de tine și imediat îl prinzi !
Și mai trece așa ...
Un dor de alt soi de suflet...
Și imediat îl pierzi!
Ce tristețe și această mândrie a mea
Care nu e mândrie,
Ci doar o disperare că viața există
Atât cât aș vrea și eu să exist ...
Neabătută iubire!
Netrebnică dorință de a nu se termina
Ceea ce niciodată nu se termină...
Pentru că iubirea nu găsește început ori sfârșit,
Ci doar povestea cu "prea devreme" sau "prea târziu" a omului!
Dar definitivă poveste!
Ce bucurie!
..................................................................................
Dă-mi o frunză
Și înc'-o frunză
Să mai rătăcesc în umbră!
Dă-mi un verde mângâiat
Să mă las de sărutat !
Dă-mi puțină dragoste
Cu miros de pacoste!
Căci o frunză
Și înc'-o frunză
Mă așteaptă într-o umbră
Să port verde mângâiat
Când m'-apuc de sărutat
Cu puțină dragoste ...
Să nu fiu o pacoste!