Dimineața, pe Transilvaniei, crâșmele gem de muncitori
O combină pe Mona cu Newmarkt.
Adevăraț cupidoni, campioni ce trag la țintă (măsea).
Se miră de unicornul ce paște umerii din BCA ai clădirilor,
îndreaptă cărările, frământă între copite gândurile,
oprește războiul emisferelor cerebrale.
Cu pocnete surde, metalice,
cade pe schelă trupul robotic al zilei.
Înserarea sună a clopot dogit
biciuit de grindină în turla șubrezită a unei așezări campestre
cu oameni singuri și triști.
Prin negura locului pășește desculț spectrul copilului cu selfie stick,
păstorește cârdul de viață rămasă în oameni.
Podețul brumat de pixeli, conectat prin bluetooth la ape,
îi pișcă hain tălpile albăstrite de ger.
Bătrânii satului, spânzurați wi-fi,
resping lumea de mâine.
Între oameni se suprapun ziduri berline.
În loc de cărămizi, ecrane Hd (tot mai mari).
Pe desktop au rămas deschise ferestre spre zero,
portaluri ale amorțirii.
Șerpii tetris care înghițeau mere pătrățoase deficitar schițate,
au devenit balauri 4 K,
devorează timpul perfect reprezentat grafic.
În lucirea ecranelor tactile mor, zilnic, câțiva tineri.
Sunt luați în cârcă și depuși în odaia mortuară cu monitoare Lcd,
camerele transmit live autopsia.
(cineva să le scoată căștile din urechi!)
Prin gări insalubre,
călare pe tomberoane,
aurolacii urmăresc transmisia,
ling prin ecrane marginea bisturiului.
Uneori, la amiază, șantieristul trezit din coșmaruri coboară schela.
Fumează, decojește un măr pentru unicorn.
Viermele ascuns în carnea fructului
îi sare la piept, se lipește și începe să roadă.
Mecanismul se activează prin durere,
(re)devine om, simte acut trecerea timpului, dorul.
Transmite un mesaj vocal soției 3.0:
iubito, am uitat să trimit frigiderul la școală,
s-a dezghețat în mine ceva,
mi-am adus aminte de NOI.
Alteori, noaptea se mulează ca un sac menajer
pe liniile trupului căzut de pe schelă.
Unicornul veghează la căpătâi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu