administrator grup: Camelia Boț
Premiul - I -
Gheorghe Ungureanu
N-a răsărit nimic din tot ce-am pus
Pentru că plugul tău, frumoasă doamnă,
A tot brăzdat cu vârful spre apus.
Sămânța aruncată-n arături, de-a valma,
A refuzat izvorul meu cu apă vie
Și-n toamna asta tristă, doar cu palma,
Pot aduna recolta din câmpie.
Am vrut un rod bogat să stea-ntre noi,
Dar tot ce-a fost arat c-un plug de vise,
N-a fost hrănit cu lacrimi sau cu ploi,
Iar toamna are legi știute și nescrise.
Poate că este vremea să mă ari din nou,
Să-mi dai pământul vieții peste cap,
Să-ți fiu și fier din plug, și carne de erou,
Să fiu chiar eu pământul ce îl sap.
PREMIUL - II -
Cristina Tunsoiu
Plânsul pământului
De doruri, de patimi, de noi...
Împovărat de blesteme,
Și îmbătrânit de nevoi.
Plânge pământul și urlă...
Din umeri ridicăm cu toți,
Din vechea bisericii turlă,
Ne mustră strămoșii cei morți.
Nu asta-și doreau pentru glie...
Nu asta visau cei bătrâni,
Pământul ar vrea să-i învie...
La toate parcă suntem imuni.
Plânge pământul, refuză
Să fie sterp, fără roade,
Iar toamna așteaptă confuză...
Hambarele sunt sfărâmate.
Plânge pamântul, bocește
Parcă asistăm la priveghi,
Nimeni nu-l mai muncește,
Și plugu-i văndut la fier vechi!
Premiul - III -
~Andreea Pîrlea~
Cu sufletul la arat
cu visul pe post de plug prin gând
și săpam în simțământ, agregând
taina reflectată-n nostalgie,
cum ară boii pe câmpie,
ca într-o tainică euharistie.
Plugul se-avântă prin toamnă și dor
și pare prin lut un conchistador
care înfruntă moartea ca să cucerească
ce este pentru el mană cerească.
Luptă cu timpul presărat prin veac
și frământă viața ca un tainic dac.
Își poartă viteaz coroana-i prin spini
și naște izvoare, chiar și în ochi străini.
Mi-a aprins lumină plugul pe hârtie
și-mi simțeam sufletul născând pe câmpie
descântece de aur picate din cer
pe pământul ce nu ne este grănicer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu