Dani Anton: ***

Mă izgonesc din fața Iubirii, oh, lașitate,
plec cu capul în piep ca să fiu mai aproape de inimă și să îi ascult jelania, îmi picură lacrimi albastre pe obrazul împietrit, oh, cum m-a abandonat curajul la margine de mine, m-a lăsat aruncată și zac pe un morman de spini...
Mă îndepărtez murmurând incantații, fug din fața ta, suferință, dar tu mă cauți prin cotloane, oh, durere, ți-ai făcut culcuș din mine, mă stăpânești înfierată, încătușată în propriul eu!
Druizi s-au adunat în juru-mi, rugi în limbi vechi și moarte suflă peste mine, oh, piatră grea care stai piedică în calea Iubirii, lasă-te sfărâmată de mireasma tămâiei și a mirului, slăbește-mi chingile și dă-mi voie să zbor spre lumină!