am adus cerul în camera mea
am croit din el costume cămăşi
rochii arăbeşti
şi chiar câteva pijamale
din petice
am făcut un câine
pe care îl scot la plimbare
în zilele de vineri sâmbătă şi duminică
câinele meu n-are nevoie de carne
nici de oase
nu-i latră pe oameni
nici pe câinii lor
el doar îi priveşte-n tăcere
iar din când în când
cu privirea-n sus se aşază la umbră
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu