miroase întotdeauna a plecare iminentă
depărtările deschid evantaie albastre
prin plângerea norilor
viața e o sală ieftină de așteptare
cu banchete murdare și pereți tapetați
cu sloganuri
trenul negru vine mereu neanunțat
la oră fixă
bântuim castele de nisip
cu blazoane de paie
inima noastră scuipă în foc automat
cartușe goale
zâmbim profesional
oglinzilor întoarse
cu fața la perete
prea târziu deslușim
tâlcul umbrelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu