Acum, când nimeni nu îmi știe glasul
De parcă eu am răstignit tăceri
Imi potrivesc la ora fixă ceasul
Ce ticăia cu sufletul de ieri.
M-am despărțit cu toate ale mele
De tine, vorbitoare de amor...
Tot ce am vrut a fost să umblu lele
Prin viața ta, o viață și-'nc'-un dor!
Te-ai risipit prin verbe cam străine
Nici nu puteam să te iubesc cu noduri
Și-apoi plecai de-aici până în cine
Desfigura un miez și scuipa gloduri.
Nu te rețin, sunt cel mai vinovat
Străin plecat să-ți scrie libertatea,
Căci m-am trezit cu cel nevinovat
Să îi predau iubirea ta de-a gata!
Păstrez din tine doar o mică parte
Ce a citit poeme de amor
Și a stiut să urce spre cetate
Cu oameni vii ce au murit de dor.
Să nu uiți să iubești pe placul tău
E frig și uneori... mai vine toamna,
Ar fi păcat să nu-l păstrezi mereu
Pe cel din locul meu ce-ți tine haina.
Iar eu mă plec în fața gleznei tale,
Nu te gândi că va-'nțelege brusc
De ce te-am retrăit peste canoane,
Vă las acum... căci ...vinul a fost must...
Iar celor vorbitori de limbă goală
Le voi trimite câte un caiet
Să scrie ei ce se ascunde-n rană
Și care-i vindecarea de poet.
Vă las acum... căci ...vinul a fost must...
Doar eu mă plec în fața gleznei sale,
Nu vă gândiți că va-'nțelege brusc...
Dar voi purta,
Eu voi purta
mirosul
dumisale...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu