Ian Davos:***

eram mic cât o cutie de lapte când mama a adus în casă o bestie felină
avea ochii verzi și coada tăiată la jumătate:
eu mereu îmi imaginez și jumătatea lipsă așa că evit să stau în spatele ei la mai puțin de 30 cm
acest mic ghemotoc lăsa fire de păr peste tot
pe vremea când eram cât o cutie de lapte nu aveam niciun smoc,
luam părul pisicii cu ambele mâini și mi-l turnam în cap,
alergam prin casă și râdeam în hohote că am părul roșcat
mama îmi făcea poze, iar eu mă opream când numărătoarea ajungea la 3
chipul ei lumina încăperea tare de tot, iar ochii pisicii sclipeau
- mai târziu am învățat că ei au fosfor și fosforul este bun pentru creier,
dar pentru mine ce este bun? venea întrebarea supremă
și alunecând pe gresia din baie, cu mâna stângă zgâriată
vedeam pisica cum se apropie cu limba ei moale
cu perișorii aceia adorabili și puteam înțelege
că tot ce este bun pentru ea, este bun și pentru mine.

***

drumul drept ce nu se termină
- id
mă simt ca un gândac ce fuge dintr-o parte în alta
morcovit, fără voință proprie
văd conductele și mă gândesc la cum curge viața prin ele
purtate de curenți hidrodinamici
stelele se lovesc de lobul meu frontal, din plin, vertical, în vertex
când noaptea mă lasă iau autobuzul 20
-> tătărași sud, oamenii străzii mă așteaptă pe bancă
vocile lor groase strigă la unison din străfundul marianelor, mă vor printre ei,
uneori aproape cedez.
mă simt atunci foarte trist.
mă simt atunci liber și trist deopotrivă.
viața mea e un camion lung ce trece pe sărăriei,
pe el sunt poze cu oameni veseli,
sunt poze cu pisici, cu mașini și cu alte camioane
în ele stau oameni și eu îi cunosc pe toți - îi iubesc pe toți,
toți merg pe sărăriei cu mine, dar nimeni nu știe că frânele nu țin.
mi-am spus că nu mai suport -
nu mai vreau să trăiesc această senzație niciodată
trenurile lungi din nicolina șuieră
iar eu sar dintr-unul într-altul