Zbor spre înălțimi, grup:

(Administrator: Camelia Boț)

MUGUREL PUȘCAȘ

Octombrie

Amurg de frunze prin livezi...
Pastelul toamnei în amiezi
Pictează vis de ger furat,
Festin caduc, netulburat,
Mi-e dor de tine… Ce ciudat !…
Ai ochii verzi.
Pocal de jad cu must brunel
Am deşertat lud în penel,
Plutind sub mantie de vis
Adie iz de paradis,
Păcate vechi din jar nestins,
De plumb şi fier.
Decorul arămiu, astral,
Pântec de rouă, dor vernal,
Sâni de gutuie, clipe dulci,
Re-nvie-n verde-crud în lunci,
Ploiesc melancolii prelungi
Atemporal.
Se-aşează bruma peste vii,
Iar Eminescu nu-i… Să ştii,
Vechi catedrale au apus
Sub ţol de frunze, nepătruns,
Mit alegoric şi ascuns,
Ani mii şi mii.
Se lasă seara, vag bandou,
Peste-al trecutului mantou
Coboară umbre mari de lut
Peren, cu-al veșniciei scut,
Te mai aştept târziu, tăcut,
Cu-n blând rondou.
Octombrie… Plopi dezveliţi…
Tresar castanele fierbinţi
În mâini de precupeţe reci
Cu ochi banali, la brâu cu teci,
Coboară noaptea pe poteci
De munţi răniţi.

CORNELIA MAZILU:

Te iubim din veșnicie

Miroseam a flori de primăvară

Și a dragoste până-n călcâie,

Tu veneai la mine-ntâia oară,

Naștere ți-eram din veșnicie.

Mi-erai dor de la-nceput de lume,

De când ne-am pierdut prin cuib de stele,

Și-un roi de luceferi, ce minune,

Mi te-a coborât până-n prăsele!...

Mierea s-a prelins din soare deodat',

Și am mirosit toată a floare,

În ninsoarea macilor când m-ai culcat,

Și-mi șopteai că dragostea te doare...

Câtă ardere, ce nebunie!

Într-un vas de lut, unde două-ncap,

Ca magia dintr-o simfonie,

O beție repetată fără leac,

Unde muzicanți uită-a mai cânta,

Purtați de vrajă în călcâi de cer,

Iar dirijorul dând a-i alerga,

Scapă bagheta. Oricât de ager

Fost-a cândva, nu mai reușește

A-i mai stăpâni. Se lasă vrăjit

De astre și miri, și-i însoțește

Beat fiind și el, privindu-i uimit.

Miroseam a flori de primăvară,

Și a dragoste până-n călcâie,

Și-mi șopteai că dragostea omoară,

Iar eu te iubeam din veșnicie.