O lacrimă și-o floare de cireș
Rămaseră pe drumuri amândouă!
Se întrebau în cor de ce nu plouă
Când ceru-i ține locul unui preș!
Lacrima-i zisă florii: - De ce plângi?
Frumoasă ești, cireșul te iubește
Chiar dacă pe la vârf îmbătrânește...
Nu e păcat destinul să ți-l frângi?
Du-te, culege clipe, fugi de-aici...
Eu mă nu mă tem de plâns,căci el mi-e rostul,
Iar cerul îmi zidește adăpostul,
Doar cât să-ncapă pașii mei cei mici!
Eu mă nu mă tem de plâns,căci el mi-e rostul,
Iar cerul îmi zidește adăpostul,
Doar cât să-ncapă pașii mei cei mici!
Plâng eu în locul tău, dacă primești!
Răsplată nu voiesc nici măcar una,
Lacrima-i zise florii, însă Luna
Veni cu patru aripi îngerești!
Un comentariu:
Trimiteți un comentariu