Maria Corini: Cad frunzele...

Peste firele de iarbă, frunzele se tăvălesc,

Se desprind de pom - cascadă, dansul toamnei învârtesc,
Vântul când le lasă-n pace, frântele, se liniștesc.
Un miracol!
Un spectacol!
Așezându-se în straturi, timpul lor și-l odihnesc.

Visătoare vor s-adoarmă peste față de pământ
Transformându-se în taină într-un prea frumos veșmânt,
Ce fudulă va fi glia! Frunze cad, cad în cuvânt!
Timpul trece...
Vântu-i rece...
Frunzele căzut-au toate, vor fi terrei un alint!

Se zmulg clipele din toamnă, fug de ea și-o-mbătrânesc
Rătăcită-n ramuri goale tălpile i se-ncâlcesc
Ploile își lasă gluma peste ea și-o ofilesc
Gerul șade...
Bruma cade...
Toamna goală iat-o, fuge, tălpile i se zăresc!

Doar o frunză ține piept gerului ce o-ncolțește
Vrednic, nebunatic vântul o ia-n brațe, o-nvârtește
E confuză, istovită, se desprinde-ncet și cade
Ultima...
Cine-a văzut-o?
Frunza de se lasă dusă, ramul pentru ea trăiește!