ești uriașul din țara extremelor
pălărierul nebun atins de frisoane
elefantul din magazinul de cioburi
atât de universal în orbirea sublimă că nici nu-ți mai simți neuronii
vibrând în eter metaforic
plutești ca un sconcs deportat în risipă
ca mielul sălbatic predispus la tăiere
ce nu simte neam căderea în criptă
ești bătaia de inimă a lui dumnezeu
***
se strânge lațul pământului bro
viața întoarsă pe dos nu ne mai ține de cald
de veghe
de ură
artificiile au tăcut
holocaustul dansează printre stele bătrâne
tu nu știi bro
cerul a intrat în lockdown din lipsă de îngeri
nepăsarea naște suflete cu capul plecat
criminali autiști
disperări camuflate în rutină
în infernul cu prea mulți vii
valsul moare
dar încă își mișcă ritmul în surdină
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu