uneori mă ascundeam sub birou, în camera cu lambriuri care fusese a bunicului meu,
dar mi-a dăruit-o în schimbul celor trei bastonaşe care-mi reuşiseră perfect în clasa I
eu aş fi vrut un ceas, însă era multă lume la petrecere,
lucrurile se cam încurcaseră între ele
şi m-au trimis la culcare
se zvonea că rochia bunicii ar fi fost vopsită în albastru electrizant şi nervos
iar ea urma să cânte o piesă acustică
mă uitam pe fereastră – urme pe zăpadă -
cineva nevăzut desena cu mâna mea pe geam
o hartă a emoţiilor şi un vulcan,
altcineva, mult mai în vârstă, stropea semaforul roşu cu patimi pe la tâmple
ca el să se ridice cu piruete cu tot
şi să facă dragoste până la epuizare cu toate inimile proaspete adunate într-o singură inimă
acum, parcă bunicul meu se ascundea sub birou,
iar eu mă împotriveam rochiei mele de zăpadă
cu un câmp care ar fi putut fi căprui
melodia bunicii devenise un strigăt de lemn
pe care l-au tot purtat alţii înaintea ei,
ani de zile
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu