și-n galaxii e negură și-i frig,
plâng zânele de aur în poveste
și Iancu plânge-n hohot la Avrig.
Plâng Feți-Frumoșii gurilor de rai
și caii gem cu frunțile în piept,
plâng viile și codri de pe plai
și geme-n cronici verbul înțelept.
Nichita este-un plâns universal
ce sună-n ochii-a patru miliarde
de inimi, și el zboară pe un cal
în locu-n care-n veci lumina arde.
Ca prințul cu ochi vineți intră el
în chaos, către tronul de eter,
să ne rămână craiul menestrel
în cordul cărui doinele nu pier.
De ți-a fost scris și ție, leu și cerb,
să-ți scuturi prea devreme, armătura,
planetele, în lacrimi albe, fierb
și noi îți ducem, mai departe, gura.
Cioban frumos al veacului bolnav
pe care tu în verbe l-ai sculptat,
mileniul trei în fața ta-i gângav
căci deasupra lui te-ai ridicat.
(Drepturi de autor:Ion Iancu Lefter.18 xii 1983)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu