Grigore Curcanu: Vis de iarnă

Greiarașii-au luat chitara, toate s-au cam dus departe,
Pe un cer ce plânge-ntruna, un popor destinu-mparte.
S-a predat parcă și lumea, au murit visele mele,
Doar luceferii iubirii, zâmbetu-și-mpart la stele.

Orizonturile negre, par unite cu pământul,
Răsfățat e printre ele și-n rafale cade vântul.
Tot mereu colindă dorul, iubirea-i tot mai departe,
A murit de mult și frunza, a plecat în căi deșarte.

S-ampărțit lumea în două, continentele sunt grele,
Și pământul nu mai poate să se-nvârtă după stele.
Parcă are junghiuri multe, parcă l-a cuprins artroza,
Iară polii se tot vaită, tare-i ține spondiloza. 

Renii nu mai vor zăpadă, vor să tragă mai la vale,
Botul le-a-nghețat de geruri, ciutele-i urmează-n cale.
Iară urșii vor să plece, vor cu toții îmblânzire,
Au prins drag de lumea noastră, sunt sătui de rătăcire.

Iar iubita mea săraca, a uitat de tot de mine
Și se uită pe la geamuri, poate moșu' iară vine.
În păr să-i cearnă argintul, luat din luna care trece,
Pe un cerc de amintiri, veselă, cu zâmbet rece.