Ion Lazăr da Coza: Dii, viață, dii

            în memorian, în memoriam, în memoriam, în memoriam, în memoriam, în memoriam, în memoriam         

încerc să mă-mpac cu tine

viaţă

poate aşa voi scăpa de stigmatul

primit la naştere

de mare damnat

gata oricând să fie trimis

spre Auschwitz…

o să mă aburc pe spatele tău

ca pe un măgar fără şa dârlogi samar

picioarele-mi prea lungi

n-au decât să se târâie prin ţărână şi spini

n-ai decât să mă trânteşti

– ca orice măgar veritabil –

unde mi-e lumea mai dragă

şi când ţi-o fi greu

te-oi duce pe grumaz

că pot viaţă

pot

de n-o să pot

lângă un izvor cu apă rece

vechi căutători de aur

ce ţin secret câte pepite-au adunat

să nu-şi dea la vreo cotitură cu târnăcopu’-n cap

vom adăsta îndelung

îndelung

ori tăcuţi

bieţi beduini

alungaţi de-ai lor din trib

pentru cine ştie ce nelegiuire măruntă

înnopta-vom într-o oază uscată

ocolită de contrabandiştii de mătăsuri

fecioare şi rubine

iar ca măgaru’-n fum de-o să dispari

– iartă-mi comparaţia dar cam ăsta ţi-e obiceiul –

n-o fi cu supărare

pe când

dacă ne-om reîntâlni

din prima o să-mi recunosc vina

de a te iubi mai mult decât meriţi

dii viaţă diii

târăşte-mi picioarele prin ţărână şi spini