Iubitul meu de dincolo de vară,
te-aștept să vii, să colindăm pădurea,
e timpul bun, n-a mai plouat afară,
un veac trecu de când te-ai dus aiurea.
Plecat-ai ca un semn de întrebare,
de-atunci copaci mi se usucă-n suflet,
s-a bătucit țărâna sub picioare,
de-atâta zbucium, de atâta umblet.
Te caut după urma din cuvinte,
în rădăcini te caut, și-n poeme,
în amintiri și-n vorba care minte...
și nu te aflu, poate că-i devreme,
chiar dacă mi te-arăți ca o părere
și-adânc, tăios, te răsucești în rană,
iar dorul te desface în durere...
Pierdutul meu, ce am avut mi-i hrană,
dar mă apasă-n tâmple înserarea,
stau umbrele, peste pereți, să-mi cadă...
Tu, dragul meu, scurtează depărtarea
și lasă-te iubirii mele pradă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu