Aproape de un râu secat de-o vară
Se simte un parfum de tămâioară
De la căsuța albă din colină
Și nu e albă că așa-i culoarea
A îmbrăcat-o Dumnezeu de-o vreme
Cu ochii pe fereastră ea se teme
Că până mâine va-ngheța și marea
Și-i pustnică sărmana ca și norii
Trăgând de suflet parcă să respire
Vorbea cu focul, însă în neștire
Simțind sub piele bocetul ninsorii
Și caută să-și facă de mâncare
Dar nu avea decât un colț de pâine
Plângea sărmana neștiind că mâine
Va fi afar' o zi strălucitoare
În juru-i totu-i mort, nimic n-apare
Nu-i urmă de copil pe-această stradă
Poștasul uneori dă să o vadă
Dar și el o taxează-n disperare
Peste puțin rămâne fără lemne
Dar flacăra îi cere de mâncare
Azi s-a-ncalzit sub razele de soare
Dar noapțile-s cumplite, lasă semne
Și viața-i grea, copiii sunt departe
Se-ascund de anii vieții de odată
Colindători cu suflet fără soartă
Au alergat pân' dincolo de moarte
Dar ea, bătrâna, n-a-ncetat să spere
Că într-o zi își va primi cadoul
Cânta să își asculte iar ecoul
Că rămăsese-acum fără putere
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu