Secundele sub tălpi, scâncind, se șterg,
Nisipul în metafore s-a copt
Și în sfârșit, am început să merg!
Un pescăruș ce zboară-a-nstrăinare
Mă stinge din călcâie până-n rid,
Ca o fantomă bântuind pe mare,
Îmi veșnicește lacrima-ntr-un zid.
Mă-mpiedic...și pricep că mersul meu
E îngropat sub cărămizi, de-un veac,
Dar vreau să șchiopătez în curcubeu
Și din femeie, ploaie să mă fac.
Un strop...și încă unul, și-nc-o mie,
Prin zid mă tot preling, și cad, și curg
Și biciuind clepsidra pământie
Învăț din mine însămi să mă scurg.
Cu trup de apă mirosind a moarte,
Îmbrac tăcerea clipei în arcuș
Și câtă veșnicie-o să mă poarte,
Ți-o voi cânta din ochi de pescăruș!
Un țipăt...și-ncă unul, și-ncă nouă,
Destramă norii-n doine de smarald,
Tânguitor a Evă astăzi plouă
Pe-un colț de anotimp aproape cald...
Îți mângâi cu șiroaie de lumină
Durerea ce te-nțeapă-n cerul stâng,
Din zid mă smulg, cu tot cu rădăcină,
Și-n pieptul tău, orbecăind, mă frâng!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu