îmi place de tine aici
e ca şi cum ai fi plecat
îndepărtarea ta până dincolo de orizont
umple umil cadranul orologiului meu
de singurătate
cu minutarul te-ai de agățat de râsul meu
eu de chemările tale cu secundarul
cum, care secundar?
acela care nu se îndreaptă niciodată spre ora 00:00
ar trebui să fii fericit că nu trăieşti insomniile miezului de noapte
ochii tăi îşi ţin numai triumful zilelor
doar aşa... privind către miezul de zi
în care eu îmi spânzur toate aşteptările nocturne
în patul umplut cu mai puțin parfumul tău
decât durerea simţită în coapsele mele
înfometate de acuplarea promisă
ai ucis toate sinapsele
cu vocea şi si-la-be-le apatice reiterând numai că...
mai au de așteptat
până vei pleca din nou
aici
dincoace de orologiul meu fără secundar
recunosc la ora când Chronos îşi bea cafeaua
eu fac dragoste cu toate absenţele tale
ca şi cum
ca şi când
norii de deasupra insomniilor
se coboară la mine înceeet... imperceptibil...
apoi mă trezesc arzând în otrava de silabe
"poate că ar trebui să fim doar prieteni..."
mda, poate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu