Radu-Andrei Popa: Colind

mamă
și azi mi-e dor de copilărie
când cerul părea doar o boltă
pe care o mișcam cu degetul arătător
uneori
priveam albastrul printre crengile de caiși
vedeam sufletul de dincolo de singurătate
zăpezile se transformau
în întinderi mari schițate cu îngeri
și era cald mamă
era cald

și azi
când suflu în lumânări și stau chircit
prin pieptul meu răzbat cocorii de atunci
în zborul lor către soare
luau cu mine părți vitale și le transformau în vise
poate de aceea uit că am o inimă
plecată undeva
și niciodată regăsită
vechea rătăcire prin lume
a fiului demult pierdut

din poziția asta cu genunchii la gură
închid orice sunet până aud oasele trosnind
nu e de mirare că fiecare zgomot
naște în mintea mea frică
cum nu e de mirare
că fiecare clopot pornește în creier
rugăciunile alea repetate
când noaptea mi se înfășura în ochi
și în suflet

și aici nu e nimic
pășesc în viitor și nu am nicio balustradă
privesc cerul strivit în mojarul trăirilor
la fel sună și frunzele pășite la 4 dimineața
când soarele sărută cealaltă parte a lumii
prin ochii mijiți de alcool
văd gerul rupând în măruntaiele mele
și e frig mamă
e frig