a copil câteodată, a slugă.
Am pierdut clipa de mare stăpân,
s-a prelins pe sub cârjă în fugă.
Uneori, stând drept, mă împiedic,
desigur e iarnă și este și gheață!
Mă consult cu un gând ortopedic,
cu roua de ieri mă șterg peste față!
În seri nourate privesc în oglinzi,
nu știam că pe frunte am urme de râu!
Tu, secundă fugară, la cine mă vinzi,
de ce mă anini tot mai jos într-un hău!?...
Mai ieri, cățăram vârfuri înalte de plopi
să mă mir la ouă solare, la ouă de cuci!
Nu știam de hârtoape, de dealuri, de popi,
deși, de acolo de sus, vedeam niște cruci!
Acum am ajuns, la ghișeu, într-o gară,
nu mai știu drumul, mi se pare un cerc!...
Și noaptea-i mai noapte și ora mai rară,
și trenul mă duce spre cărări ce diverg!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu