Nicole Sere: Timpul cercului

Probabil că pe undeva mirosea a iarbă de lună,
departe într-un sit arheologic s-a descoperit
o roată îmbătrânită care îmbrățișa vasul alb al zeiței.

Poetul făurește pe roata de timp:
muza și poezia -
ca ultime cupe de platină-n cer!

Frumoasa amforă era doar o erezie de ivoriu și de dragoste,
ițită din coasta ta, poete!
Ea adăpostea un pergament rar,
o taină uitată de omenire în copilăria grotei.

Poetul nerăbdător să descifreze pergamentul
(îndrăgostit fiind până peste cap de arheologie)
dintr-o neglijență a distrus delicata amforă -
iar documentul redactat în sanscrită
povestea plânsul Uraniei de lut
prin foșnetele efemere din timpul cercului.

Iar muza s-a întors pe roata lui Cloșca
amânând nunta argilei verzi
până dincolo de cerul mâinelui...
și de duminică scrie poezie cu cerneluri de sânge
spunând trist... taina albastrului
prin frângerea clipei din pământul lui ieri!