Dani Anton:***

Nu e frica ce mă ține prizonieră să nu trec prin acea poartă, poarta unei altei lumi unde nu e suferință, nici blamare, nici destin, unde ura e un nume inventat de umanoizi, când își întindeau brațele spre un cer inexistent în orbirea întunecată a ochilor lăptoși și goi,
nu vedeau nici frumusețea, nici lucirea soarelui când dansa strâns în brațe cu apele mărilor, pe sub cetini se strecura raza Lunii îmbietoare, ne invită să deschidem inimile, freamătul frunzelor și mireasma florilor, tril de pasăre înălțată către albastrul unui cer existent, însă lipsit în ochii lor lăptoși și goi...
nu e frica ce mă ține prizoniera acestei lumi să nu trec acea poartă, poartă a propriei iluzie, nu e lume mai frumoasă și țesută din minciuni, ideală e aceasta unde ești acum și aici, eu și tu și cerul, Luna, pasărea în zbor nefrânt, doar deschide, omule, ochiul tău lăptos și gol!