Daniela Mancaș Balaiita: Februarie

popoezie, poezie, poezie,                                                                                                         

Ceru-i mult prea mohorât
Și are o față plângăcioasă
Soarele-i iar sechestrat
Pe-un tărâm cuprins de ceață!
De pe cea mai înaltă turlă
Stând în ploaia monotonă
Cântă trist un pui de mierlă
Negru, ca un fruct de beladonă!
Copacii s-au cam grăbit
Și-au dat ghes să-nmugurească
Însă, făurar i-a amăgit
Cine acum să-l dojenească?
Noaptea plouă, ziua ninge
Iarna e nehotărâtă
Și o vrabie mică plânge
Că e vremea prea urâtă!
De sub pătura de omăt
A ieșit un ghiocel:
- Oare-i timpul să m-arăt
A întrebat un copăcel?
- Încă nu e vremea ta
Mai stai în zăpadă un pic
Fiindcă n-ai cum rezista
Cât frigul ți-e inamic!
Vântul a început să batăSpulberând în cale tot
Și-o măceașă degerată
Sângeră-ntr-un vârf de ciot!