și noroaie despletite nălucind cărări de sare,
Și se spovedește vara fluturând a depărtare,
Când se sfâșie rugina, ai venit ca o plecare...
Mi- a rămas pe pleoape plânsul și pământul gol de ploi,
Și gutuile din geamuri luminând cărări. Apoi,
lacrima dintre ferestre și tăcerile de joi
Când se spovedește toamna arămie peste noi.
Mi- a rămas în palme grâul și al macilor fior
Și tristețea din vitrina unde elefanții mor,
Și mi- a mai rămas sub coaste gândul că îți este dor
Când se spovedește iarna cu miros de fulg ușor.
Tu mi- ai mai rămas în palme ca o trecere de- aripă
Când se spovedește verde zbor întors de rândunică,
Primăvara cea căpruie ca și ochii tăi de- o clipă,
Marea mea cu voce udă unde pescărușii țipă...
....
Ai rămas în palma vieții oare pentru- a câtă oară?
Respirația toamnei mele cu aromă de țigară ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu