Cu zale bine-ncleștate, și-n el, a mea libertate?
Da, e sigur, va fi alta, croită cu bani și dalta,
Dar rămâne întrebarea, unde îi va fi candoarea?
Omul a greșit, se pare, și-acum e un oarecare,
Un neputincios bolnav cu apucături de sclav!
Acum nu mai e în stare să viseze sau să zboare,
Căci zburând de ani, a șters, limite din univers!
Un inconștient notabil, ce-acum nu mai e valabil
În relația cu toate și cu-a sa umanitate.
A greșit și-acum suportă palpitații în aortă.
Rău și fără empatie, a clacat fără să știe!
Lumea se va reseta? După azi, cum va fi ea?
Și rămâne întrebarea, unde îi va fi candoarea?
Va fi o lume mai bună sau mai rea și mai nebună?
Și ca la-nceput de drum, oare ce vom face-acum?
Suntem clar, pe o fâșie...A cui este, nu se știe!
Pe ce drum vom apuca, pentru a ne reseta?
Cât de mici suntem în mers, ne pierdem în Univers!
Iar timpul se scurge, curge, nicidecum nu se disjunge!
E păcat să-l irosim într-un plânset anonim,
Să fim deci mai buni de-acum, plânsul ăsta mi-l asum...
Să ne îndreptăm, se poate? Spre divin și bunătate!
Resetarea să însemne, doar iubire, nu consemne!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu