Teodor Dume, despre: Gina Zaharia, între miracolul puterii cuvântului şi cel al Universului interior

     Cronică

După titlu, la prima vedere, cartea "Zarul orbului", de Gina Zaharia, apărută la Editura Editagraph, 2020, pare a fi un roman al umbrelor vii în care drama acestora lasă lacrimi reci ce ne supun unui interogatoriu al ființei. Dar iată că intrând între filele cărții descoperi un Univers al sufletului care, in lipsa unei locații a bucuriei, creează el insusi un Univers modular cu destinații personalizate. La nivel declarativ, eu cel puțin, mă simt a fi, deja, locuitor al acestui nou Univers lăuntric, tămăduitor, marşând printre respirațiile sentimentelor de o aleasă simțire.
" ştiu şi ce simt tăietorii de lemne când copacii dau să/ atingă cerul"(pag.43).
Poemele Ginei Zaharia sunt secvenţe de lumină şi jertfă derulate nu pentru a întrista, ci pentru a bucura şi entuziasma viaţa. Iată de ce spun că ceea ce clădeşte Gina Zaharia, între coperțile acestei cărți, sunt priviri ale existenței interioare selectate cu pricepere, tact şi inteligență. Şi o face sub egida profesionalismului.
"o femeie îşi strânge la piept pruncul născut peste noapte/ are surâsul ei curajul ei amărăciunea ei şi un fir de busuioc / în pumnul nou ca o nucă verde."(pag.9), ori " iată seara urcă pe ziduri apoi se stinge ca o țigară pe un trunchi de copac/ cineva îmi şopteşte să spun şi despre tine ceva / nu zic nimic eşti în siguranță acolo/ de va seca râul acesta te vei alege doar cu lebăda care / s-a încăpățânat / să înoate dincolo de pace/ nu vrei să ştii dacă e aievea nici dacă s- a înecat ca un strigăt/ la un semnal va dispărea totul"(pag.40).
Legătura dintre stări e magnetică. Aşezarea lor într- un întreg nu se face haotic, ci cu precizia unui chirurg care ştie ce poate fi dincolo de privirea sa.
Universul cunoaşterii nu are limite pentru că arhitectura gândului se face din lăuntrul şi numai apoi se rostuieşte în cuvânt.
Poemele din cartea "Zarul orbului" nu sunt derivate din urmele altor exploratori de senzații, ci sunt trăiri vizibile ale experienței de viață care dimensionează şi redimensionează viața. " deseori am uitat să deschidem cartea din care vin zilele gătite de sărbătoare/ dar nu e târziu/ vino să ne ştergem pe tălpi de noroi/ apoi să căutăm clipa în care putem îngenunchea/ până se trezesc mierlele" (pag.93).Jalonarea stărilor şi sincronizarea lor cu expresiile folosite, ca liant, aduc un plus de frumusețe spațiului lăuntric păstrând, în acest fel, autencitatea formei dar şi a expresivității inițiatoare a figurii de stil.
" Zarul orbilor" nu este doar o carte oarecare , ci o antologie a sufletului care justifică povestea lumii interioare a autorului.
Ideea care fundamentează întregul porneşte de la relația adevărului lăuntric fundamentând fiecare stare pornită în redescoperirea acelui Univers, ca într- un joc al sinelui, dar fărà a ține cont de comportamentul, corespunzător sau nu, al acestuia.
Iată şi textul care probează acea stare de moment a deschiderii interioare, " când mă gândesc cât de aproape am fost să cred că/ nebunia/ îşi face casă pe unde apucă,(...) încât şi un înțelept ar căuta prin cărți întâmplări cu final fericit...(pag.39).
Şi da, nu pot să contrazic un nume ca Valeria Manta Tăicuțu care, pe coperta patru a cărții, spune convingător:" Gina Zaharia dovedeşte, cu fiecare nou volum tipărit, o profunzime surprinzătoare, inteligentă în selecția temelor fundamentale şi o capacitate combinatorie care- i permite să găsească întotdeauna conotații însolite".
Spiritul activ al autorului, aci recenzat, Gina Zaharia, ne defineşte nevoia de accesibilitate a cititorului invocând, plenar, esența cuvântului rostuit atent fără a apela la exerciții care ar putea oferi doar disponibilități şi nu forme de înţelegere a efectelor create dar trecute prin cenzura sufletului.
Iată şi mărturisirile unei comodități poetice acceptate," la un semnal va dispărea totul/ ah iată busola e în buzunarul timpului meu/ slavă Domnului arheologii nu pierd nopțile pe drum/ ci le sărută drasupra pământului şi le sfătuiesc/ să nu mai vorbească în somn"(pag.40).
Şi cât de credibil!.
" nu te obosi/ masa asta de piatră e de mult aici/ am adus-o când flămând erai iar livezile promiteau/ roade cum n- au mai fost/ şi câmpiile se răsfățau în ploi magice/ aşază- te lângă mine am izgonit vântul/ ne scotocea prin suflete"(pag.58).
Păşind pe aleea sensibilității, fără poticniri, Gina Zaharia creează, pentru cei interesați, noi mijloace de descoperire ori redescoperire a extazului. Şi mă voi limita aici, numindu-l extaz melancolic, de trăire divină a unor realități lăuntrice incontestabile.
Dar, în încheiere, să zic şi eu ca şi poetul," ei bine/ să lăsăm pe mâine / e prea cochetă dimineața aceasta/ să n-o întreb unde porneşte/ aşa gătită"(pag.80).

(Teodor Dume, membru U.S.R)