Unele femei
sunt mai frumoase
decât propria lor
fotografie,
ele poartă
flori de primăvară
desenate
pe rochii subțiri,
de mătase,
au propria lor
liniște
cu care, în fața oglinzii
sunt, uneori,
mai frumoase,
se uită la tine,
își văd sufletul
răvășit,
au pielea catifelată
în jurul gâtului,
și știi cât de mult
te-au iubit,
miros a cireșe
de mai,
când vorbesc
se aude o pasăre
cântând
în pieptul tău,
fără grai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu