v-ați opri umbrelele și pașii
dacă ar ploua cu timp?
Cu clipe mirosind a primavară
plină ochi de iarbă fragedă
și belșug de zâmbete copilărești?
Cu secunde șăgalnice,
coborâte hăt din curcubeul
vreunei uitate iubiri arzând de vigoare,
de prin puterea uitată a adolescenței?
Ori cu momente de șoptită magie,
căutate de însăși îngerii fericirilor,
acele răgazuri, multe, mărunte, fierbinți,
ca roua nesilită a dimineții
ce se așează pe vise și pe stele?
Întreb pentru toți…
Ați deschide oare brațele și ochii
și gura și trupurile însetate de
vremurile când viața nu ne era înfrântă?
Ați îngenunchia bătrânețea cea fără prospețime
în fața unui asemenea prilej de a
vă inunda cu apa coborâtă drept talisman
împotriva încremenirii?
Ați aduna în buzunare și prin saci
ploaia cea nouă a răstimpului sufletesc?
Ați strânge în inimi tămâia fără de moarte a
darului roditor de timp nefolosit
îndesându-l până la refuz
în palme și cumva prin doruri perfecte?
Întreb pentru fiecare…
Am bea cu înghițituri mici savurând
intervalul dintre răsăritul euforiei de a ne ruga
și apusul mizerabil al necredințelor noastre?
Am risipi iarăși oare chiar și acest răgaz
bâjbâind după tandrețea zborului
ce ni se topește cu cer cu tot peste
ideile cele învechite și fără de anotimp?
Am sorbi picăturile acelea de timp nepurtat
răstălmăcind chiar însăși beautitudinea existenței
sau am bombăni din nou nefericiți
împotriva acelor lacrimi ce vor săpa în noi,
cu prilej de alinare cerească,
după lumină și viață,
căutându-ne temerile,
răscolindu-ne rosturile,
trezindu-ne dureros și aprig
minunea adevărului
de a fi acum și aici
din nou?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu