cei care m-au iubit
au smuls gratiile
iată-i au şi plecat
fredonând
i-a primit pământul
cu buza deschisă
şi eu zbor înghițită
într-un plonjon interzis
mă războiesc dăruindu-mi sângele vărsat
ridic geana zdrobită a cerului
cât să îmi înec talpa tăbăcită
în nisipul fierbinte
veșnic în floare
mă va spumega țărâna într-o odihnă a umbrelor mele urlătoare
lacătul timpului o să îl încui cu surâsul meu tăiat
dar mă prefac pentru o vreme în liniște
într-un dincolo plimbat
într-o altfel de umbră celestă
îmi vor zice clipă răstignită
stâncă adormită sau
trecere eternă dăltuită pasului aplecat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu