cu un fel de atlantide pe tălpi
pe o cărare unde cântă vântul
merg pe întemeieri de cuvinte
născute din ultima silabă căzută din frunze
în costelația scăldată în ape
printre torenți de înserare
și norii lăsați de tine pe umeri
printre cuvintele azvârlite în culori
sunt reminescențe de dor în încheieturile
închinate dezagregării
în graba clipelor prăvălite peste timp
e un potop neștiut sau doar o picătură
năzuind să fie steaua neucisă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu