Eu am trăit în satul meu în care
bătrânii încă mai purtau ițari
și case albe mai aveau pridvoare,
bisericile, mâini de iconari.
Eu am trăit când murmura fântâna,
când, încă , toți beau apă din ulcior,
când mama era maica , nu bătrâna
și când bătrânii mai țineau sobor .
Eu o să trec cum au trecut părinții
cu tot soborul satului la sfinți,
cu rugăciunea pentru paza minții,
la judecata fără de arginți.
Poate-o să cad sub crucea de păcate
și-o să m-aștern ca într-un cuib de cuci
sub crucile, de satul lor uitate,
cum sunt la noi în sat atâtea cruci.
S-a așternut în noi ca o Golgotă,
sat peste sat și timpul peste timp,
mi s-a înscris în foaia mea de dotă
și crucea ca un ultim anotimp.
Eu vreau să mă aștern în sat la mine
și nu pe zări, o căzătoare stea,
când Învierea cea de obște vine,
să mă ridice din țărâna mea !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu