Vasile Ionac: Ridicare de văl

De când frigul și căldura
Mă tot hărțuiesc pe drum,
Simt licoarea când nu-i pruna
Și pe vin, cum scoate fum
În pridvor de crâșmă seacă
Unde nimeni nu bea apă.

Unde ești tu promisiune
Cu vacanțe fără glas?
Stâncile, azi numai stane,
Nu sunt demne de popas;
În cuvinte simt cum sapă
Vechi izvoare care crapă.

Haide-te: e primăvară
Și în gânduri înfloresc
Vechi cărări sub cer de seară,
Taine-n metrul omenesc;
Nu port sabie, scut și capă,
Dar nici plaivaz și nici mapă.

Amintiri cu tine, parcă,
Mări adânci sunt... n-am o barcă.